Statutul juridic al animalelor evoluează în Franţa

Statutul juridic al animalelor evoluează în Franţa

credit foto: rfi.fr
credit foto: rfi.fr
"O pisicǎ nu este o lampǎ", scrie cotidianul Le Figaro pentru a explica semnificaţiile acestor modificǎri. Pentru cǎ, în ţara prin excelenţǎ a drepturilor omului, şi mǎ refer la Franţa, statutul animalelor domestice nu a fost pînǎ acum foarte clar, ba aş spune cǎ le-a fost defavorabil, ba chiar degradant.  In virtutea Codului Civil datînd încǎ de pe vremea lui Napoleon, animalele erau considerate drept nişte "bunuri", dar din categoria celor materiale. Altfel spus, un dulap, un sac de porumb sau o sticlǎ de vin erau la egalitate, pe lista de bunuri a unui proprietar, cu cîinele, pisica sau calul sǎu.  
Lucrurile se schimbǎ acum pentru cǎ societatea evolueazǎ dar şi pentru cǎ asociaţiile de apǎrare a drepturilor animalelor au fost extrem de active, cum ar fi Fundaţia 30 de milioane de prieteni. Comisia de legi a Adunǎrii Naţionale Franceze a adoptat, marţi 15 aprilie, un amendament (propus de socialişti) prin care animalelor li se recunoaşte calitatea de "fiinţe vii dotate cu sensibilitate". De notat totuşi cǎ în Codul Penal li recunoştea deja animalelor statutul de "fiinţe capabile sǎ sufere". Si în virtutea acestui articol a fost condamnat, în februarie, la Marsilia, la un an de închisoare, un individ fǎrǎ prea multǎ minte care a izbit un pui de pisicǎ de mai multe ori de un zid.
Dacǎ animalele de companie din Franţa beneficiazǎ acum de un nou statut juridic, ele ar trebui sǎ se gudure, mǎcar cele care au acest obicei, pe lîngǎ cele 600 000 de persoane care şi-au depus semnǎtura pe o petiţie cerînd aceastǎ modificare. Si mai ales ar trebui sǎ se gudure pe lîngǎ cîţiva filozofi celebri, precum Michel Onfray sau Luc Ferry, care s-au alǎturat acestei operaţiuni.
Iatǎ ce spune Luc Ferry pentru a-şi justifica demersul: "Animalele nu sunt nici obiecte, cum pretindea Descartes într-un mod aberant, şi nici oameni. Ele nu au moralǎ şi nici eticǎ. Dar sunt în schimb, ca şi noi, fiinţe sensibile, susceptibile sǎ resimtǎ plǎcere sau suferinţǎ, şi chiar sǎ sǎ dezvolte aptitudini inteligente precum şi o considerabilǎ afectivitate".  
Sǎ mai precizǎm însǎ cǎ noul statut recunoscut pentru animale are un caracter pur simbolic întrucît aceste "fiinţe dotate cu sensibilitate" rǎmîn supuse regimului juridic al bunurilor materiale. Pentru cǎ în faţa asociaţiilor de apǎrare a animalelor se aflǎ un alt lobby puternic format din crescǎtori de animale, pescari, vînǎtori şi laboratoare de cercetare care utilizeazǎ cobai, şi care se opun instituirii unui statut special de persoanǎ juridicǎ pentru animale.

sursa: http://www.rfi.ro/special-paris-49148-statutul-juridical-al-animalelor-evolueaza-franta